Și-n casă, lingă sobă, se simte parcă frigul de-afară: vintul pătrunzînd prin geamuri mișcă ușor perdelele, împrăștiind norii iumului de țigară și alungîndu-i spre lampă, a cărei lumină pare acum învăluită într-o pînză străvezie.
Costache Marian și nevastă-sa, Aglaia, sint la ul sapteleu «pichet», ’Ținînd iar strins Într-o mină cele douăsprezece cărți și. netezindu-le ușor cu degetele dela cealaltă, ci se uită unul lu altul ca și cînd ar voi să-și ghicească, din ochi, cuartele, terțele și mai ales așii.
Tot privindu-se pe sub sprincene, ciorovăindu-se, supărîn-“duse și amenințindu-se cu „exoflisealu“, ei aud cucul dela pen dulă cîntînd de unsprezece ori, Vintul s-a întețit, crengile nucu-lui de lingă casă lovesc în streșină, desprinzind ciucurii de sghiața -care cad în geamuri. Sirbu și Mîndră latră ca la lap.
— Hai, mai jochm ze, Aginlo, eu vreau să-mi inu revanșa,
— Mine, jupîne Costache, că doar voi sta ioată noaptea re te invâț a juca pichet, Mine. Dar ce au oare cinii, auzi cum. atră 7
— Ce vrei să facă cinii noaptea? Latră și ci...
— Du-te, Costache, în sală și te uită pe fereastră; puseu ți-i itcăreată?
— Till că fricoasă mai ești, s3r0, parcă am fi în pustiu...
— Ce-i inogradă oare ?... parcă aud omblind,, uita-te Costache,
— Xu-i nimic; dincolo, la Mardare, v&d lum-nă și umbiă ori argat prin ograd?. Au musafiri poate...
— Cînd să-le fi venit 7 trenurile au trecut do mult... N-am auzit nici zurgalki, nici clopote, n-a venit nici o trăsură și imnul adineori era intuneree..,
— S-or fi săturat de somn, cum se culcă ei devreme..
-— Hursuzi oameni, Costache, mis una vu-tri plac: Mârdâaromia parcă ar fi ruptă dia soare, mărsață, fadulă... Dar ei ce mai face nici la Deleni? tot cu mhsarătoarea moșiei 7 cît are sh mai stea?
— Apoi pănă s-a isprăvi... și pe urmă pânh i-o tăia Deleanu leafa, că doar Mardare nu-l inginer din cei angajați cu mESurktoarea, ci li cu contract nu știn pe cît tim,
— Cum îi Mardare? Om de treabă?
— Așă sar arăta; din vorbă nu-l înțelegi, că tot posomorit găie și tace...
-— Tu n-ai avut nimic cu dinsul până acuma?
- Ce să am? el cu treaba lui, eu cu a mea... Ne întiinim rr, pe urmă el știe că eu sint omul de crediuță al lui Deleanu... Hai să ne culcăm. l-an auzi... cîntă cucoșii...
— Conașule... conașule... duducăă... deschideți... cuconașule...
Aglaia s-a trezit, aude bătăi tari în geam, zguduitura ușii; = zăpăcită, nu știe cei... îi este frică.
— Costache! țipă ea, sărind din pat... Costache, pușca! — că ne omoară tălharii...
— Duducăăă, se aude iar strigînd și bătind în geam, desclideți mai repede.
Costache Marian, amețit de somn, în pusca neincărcată din cui și aleargi-n sală.
— Cine-i acolo, întreabă el cu voacea zogrumată, îndreptind țeava spre ușă, Fugi că dan.
-= Nu da cucoane... nu da, eu sint, vizitial dela conu Alecu, ca să veniți pănă la moi, că-i mare pacoste... duducă-i noastre ci-că i-o sărit mințile și mnealui vrea să se împuște... doi îl țin... veniți degrabă că se intimplă moarte de am...
Aglaia aprindetremurind lampa, bărbatu-său dibuește hainele..,
— Ce să fie acolo Costache, vai de mine, ce nenorocire s’0 Îi întîmplat oare ?,..
— Dar haide, Aglaio, odată. N-ai auzit ce zicea vizitiul? Până te potrivești tu...
— Fi haldem. Încuie, sucește cheia de donă ori, zice coana Agiaia lui bărbatu-său, pe cînd acesta, Încuind cu o mină uga. se apără cu ceulultă de Mîndră care-i sare scheanind în spate.
Din ogradă, prin perdelele lăsate, se vede lumină în casă la Mardare și forme omenești, ca niște umbre, trec în sus și în Jos prin sală,
— Costache, eu na mai intru... mă tem...
- Ei, bravo ție! Cum să nu mergi? Bietui om, la mare nevoie, o fitrimis după-noi și să nu ne ducem? doar n-are să te minince,..
— Știu. dar iaca așa parcă-mi trece un fior prin spate...
Usa silii e deschisă pe dinăuntru de cineva care pare că așteaptă. Aglaiu face loc birbatu-său să intre, pe cînd acesta se d într-o parte, Indemnind-o din ochi și ajutind-o să treucă pragul.
O doamvubt ’bătrînă îl întîmpină: ca-i atît de emoționată, incit deabia poate spuno cîte-va cuvinte, pornind apoi într-un honot de plîns,
Nenorocire, mare nenorocire! V-am chemat câ nu știu ca să iac — ca să fac Doamne !— sint singură... Ana... Ana sărmana și n perdut mințile, o înebunit, și bărbstu-shu e prăpădit — vrea să fuză, să se împuște, caută revolverul Haideți vă rog la dinsul, varbiți-i, luminați-) cam veți putea, spuneți-i tot ce veți crede Dar iertați-mă, adăugh bătrina apiăsindu-și batista pe ochi ca să-și usuce lacrimile, iertați-mă, am și uitat să mă prezint: doamna Galin, sora lui Mardare,
— Marian.
În odaia dealături, prin ușa întredeschisă, se aude un schimb de vorbe neînțelese.— Doamna Galin, lisind în urmă pe soții Marian, se îndreaptă spre acea odaie, deschide ușa în Ihturi și spune:
— Alecule, iaca au venit vecinii la noi, treci În sală și mai stai de vorbă. Fii liniștit, te rog, îți spun încă odată, doctorul mă asigurat că Ana se vindecă.
, Aglaia și Costache Marian s-au așezat pe scaune; ei au privirea sțintită spre odaia lui Mardare, de undeiesă aprope în același timp doi domni... Marian îi cunoaște: e Nichita, administratorul moșiei Deleni și Hanser, forestierul. Ei par triști, și unul ama clatină desnădăjduiți din cap.
, =_ face Mardare? Întreabă Marian încet, pe amîndoi de odată..,
— Rău, răspunde Hauser, 1hu de tot... de un ceas ne luptâm cu dinsul să-l liniștim, voia să fugă, cerea revolverul să se împuște. Acuma stă mut și se gîndește... Doctorul a zis că trabue să se distreze, ult-fel cina știe ce se poate întimpla.. Mare nunorocire, coane Costache...
— Cum nu se poato mai mare, adaugă Nichita, care stă acum întors și privește în camera lui Mardare, unda se aude vorbind doamna Galin.
— Haide, Aiecule, hui dincolo. Ascultă frate, fii liniștit, impuneți... e o nenorocită tatimplare,.. mi-a spus doctorul că a mai Văzut cazuri... care s-au vindecat... Aus doarme, Vino, nu sta singur. Mii Răzimat de brațul sorh-sa, Mardare vine încet spre soții
arian.
Cu ochii plecați în jos, po față cu urmele groazei și cu Acea uscăciune pe care o dau durerile mari sufletești, cl e de neicunoscut. A ajuns lingă Marian și parcă nu-l vede, so uită-n jos și cînd își ridieh ochii, ii ațintește în tavan și începe să plîngă.
— Știi, Marian, ce nenorocire m-a lovit, știi? Ana a înebunit... Ana! undo-i? Vreau s-o văd.
-— Doarme, Alecule, răspunde doamna Gali, cu ochii înecați în lacrămi. Acum a plecat doctorul și peste un ceas se întoarce... Mi-a spus că Anx are nevoie de cea mai mare liniște... side, jos, vrei să-ți aduc puțină apă de flori?
În casă e acum o tăcere adincă; e mai aude doar pilpiiala foculoi din sobă și bhtaia pendulei...
Mardare, cu barba râăzimată-n piept, nu face nici o mișcaro; el pare că se gîndește; cei de față se uită unul lu altui și ni-- mene nu îndrăznește să vorbească,
Cu osre-care sflală, Aglain îl întrebă:
— Cînd s-a întîmplat nenorocirea asta?
EEE EEE ERE ca
— Na știu să vă spun, doamnă Marian. Această nenorocire a trăit în casa noastră fără ca eu s-o știu, fără s-o înțeleg vreodată... o! doamnă... susțină Mardare, sculîndu-se și premblindu-se agitat prin sală. Doamna Galin îi aduce într-un pahar o băutură liniștitoare, din care el deabia gustă.
— Ce face Ana, întreabă Mardare, vreau s-o văd.
— Doarme.
— Nu cred, mă duc s-o văd.
— Pentru Dumnezeu, Alecule! se roagă doamna Galin, fii liniștit, nu te duce acum în odaia ei, guvernanta e acolo... cînd va fi nevoie, te-om chema.
Mă duc... lasați-mă să mă duc, zbiera el acum, desfhcîndu-se din brațele surori-sa și lisindu-și aproape haina În mînile vinjoase ale lui Hauser, care încearcă să-l reție,
În acest moment, ca din depărtare, se aude o voce ne mai pomenit de dulce...
„O! dacă n-ai nimic a-mi spune
De ce alergi în calea mea,
De ce-mi surizi cînd tu știi bine...
Un hohot de ris prelung întrerupe melodia și face pe toți să-și încrețească fruntea și să se cutremure...
„Cît farmec porți pe buza la...
Cuvintele din urmă se aud ca niște sunete aduse de o adiere de vînt...
Din mijlocul sălii, de unde Mardare a ascultat ca împietrit acel cîntec, ca și risul care-l înfiorase, el face numai doi pași, fără ca nimene să-l poată opri, spre odaia Anei și deschide usa în lături, Agiaia, Marian, doamna Galin, Hauser și Nichita nleargă după dinsul și cu toții rămîn înlemniți în prag. —.n odaie & aproape întuneric, raza slabă de lumină verzuie, ce-o reflectă lampa de noapte, dă acelei încăperi o înfățișare stranie, În rochie albă, frumos gătită de bai, stă într-un fotoliu Ana. — Ca palosrea feței încadrate, în părul negru și cu ochii ei mari, ațintiți în tavan, ca în extaz, ea: pare a fi un tablou... părechea celui din părete.... Doamna Galin înaintează încet spre dînsa, o atinge vșor pe umăr și-i zica:
- Nu vrei să dormi Nineto? E tărziu, ar trebui să te Hadgtogui +
na își primbiă nedumerit ochii asupra tuturor și văzînd pe bărbatu-său, cu o mișcare carei face pe toți să se îngrozească și să dea ciți-va pași înapoi, ea se repede într un colț și-și face în grabă, din cire-va scaune, un zid de apărare...
Cu ochi scînteietori, cu voacea înecată de minie, ea zbiari:
— Asasinule !,.. Criminalule! vrei să :mă împuști și pe mine? ai venit să mă omori? nu te mulțămești cu singele căpitanului Codreanu? Nu? Împușcă-mă, omoară-mă, na! strigă Ava înlăturind, cu mînile tremurinde, scaunele și venind în fața bărbatu-său. Lovește! lovește zici, în inimă, dar lovește odată...
Hauser și Nichita duc pe sus pe Mardare, care pare acum un bloc de piatră, pe cînd Ana, ca istovită de puteri, cada pe un fotoliu... Ea pare a na vedea pe nimeni în jurul ei. vorbește singură, în șoapte, dar atît, de repede, incit Aglaia și doamna Gralin, care s-au apropiat mult de dînsa, deabia înțeleg cîte-va cuvinte,
— Odată... o singură dată, după doisprezece ani... Pam văzut la bal eu, doamna Mardare... el, căpitanul Codreana... cine știa mai mult ?... În rochie albă eram eu, ca altădată. ha! ha! ha! La cap nu-mi pusesem nimic. „El“ zicoa că părul mi-i podoabă...
— Nineto vreai dulceață?.
— Da mătușică
Batrina, aplecată pe o măsuță, ia dintr-o cutie un praf și-l amestecă în sirop.
— Mersi, mătușică,
— Acum vrei să dormi Nini?
— Să dorm? de ce să dorm? trebue să mă pregătesc do bal... peste două ore... oh! numai două ore... de n-ar întârzia Alecu... Adu-mi tot, tot aici; ada-mi flori multe și fa lumină...., lumină masare.. să mă văd eu odată bine. — Ce veselă sint! Am să mă gătesc cum nu m-am mai gătit... La bal eu n-am mai fost de atunci, tu știi?.,
— Știu Nineto, dar nu-i astă-zi balul, & mîine sară: acum caută de te liniștește.
— Mine? Nu, — nu-imine —nu. E astăzi... nu vreai să m Alecu? Nu vreai? Arosă întîrzie într-adins... o fi aflat... i-ai spus că eu voi vedea pe Codreanu? [ai spus tu, măitușică, tu iai spus? Mizerabilo — pleacă de aici sk nu te mai văd, eși!
Ana, cu ochii injectați, tremurînd din tot corpul, se răpede la doamna Galin și-o împinge afară din odaie, De frică, Aglaia Marian stă înmărmurită pe scaun. Ana, luind-o -drept o guvernantă a copiilor, din care-și făcuse odată o confidentă, îi spune:
— Astăzi, Lucio, după doisprezece ani, îmi voi vedea logodnicul! Uită-te cum tremur de bucurie, Ana Își atinge mina înghețată de obrazul Aglaei... Tu știi, ți-am spus cît lam iubit întotdeauna; am trebuit să reaunț la singurul meu vis... m-am resemnat.. Ha! ha! ha! m-am măritat, ha! ha! ha! dar nu l-am uitat pe Codreanu, nu, nici într-un moment din viața mea... Ca să sting văpaia care-mi topia sufletul, am fugit. de dinsul da, am fugit atunci cînd + îl știam în cale... — Ana oftează adînc — Bărbat, copii... Lili, Alexandru, Marieta, Nani. atîtea datorii |... dar ce-i viața? cît e de scurtă Viața!... astăzi — mine mor și acum... Nimic nu mă mai oprește acum. Viațwi scurtă. am aflat că el
Ana e veselă, flneră un vals și joacă. Aglaia. schimbindu-se încet, pe nesimțite, de ps un scaun pe altul, a ajuns la ușa sălii unde o așteaptă doamna Galin. Bătriaa o imbrățișază plîngînd.
— Dragă doamnă Marian, întimplarea a făcut să afli cauza
ci EEE E——— nenorocirii care ne lovește; tot ce spune Ana e adevărat, Eai o sfîntă. Și-a respectat bărbatul și-a iubit copiii... Un vînt de nenorocire a suflat astăzi peste casa lor, Bietul Alecu n-a știut nimic, jur că n-a știut de ce voia Ana să meargă lu acel bal.— Venise obosit de pe cîmp. Fa ia spus la masa: „Alecule, noi mergem astă seară la bal la Roman?.
-— Doresc foarta mult să mergem, a adăugat ea, cînd la văzut pe bărbatul său stird la îndoială.
Alecu n-a zis nimic și dacă Ana mai insista, poate că nu so mai întimpla nenorocirea... Cam ea e delicată, n-a mai spas nimic. Alecu, căzut de oboseală, cetind jurnalu’, după masă, & adormit în jilțul deacolo.
Copiii se culcase, eu lucram, credeam că Ana se pregătește... a a mai venit namaoi odată aici, s-a uitat lnng la bărbatu-său.. Am întrebat-o:
— Sh scol? Mai este un ceas până la plecarea trenului.
— Nu, mătușică, nu-l trezi, mi-a răspuns ea, nu mai mergem... nu trebue... nu,
S-a dus Ana, și-a sărutat copiii în odaia lor, și pe urmă cred că s-a culcat... apoi a plecat și Alecu; era așa cam pe la zece ceasuri.
— Da, da, pe la zece era, noi jucam în cărți și la dumneavoastră era întuneric,
— Fu, urmează doamna Galin ojtind, am mai lucrat pănă tirzia În vdaia mes, cînd am auzit fipete îngrozitoare, care veneaa dinspre salon; alerg într-acolo și găsesc... oh! ce groază !— Bătrina își acopere fața cu am-ndouă mînile —O găsesc pe biata Ana îmbrăcată cum zi văznt-o, stînd în picioare pe fereastră, smulgîndu-și părul și țipînd inflorător: „Codreanu mort... împușcat de Alecu... aici. aici a omorît.. aici sub fereastra mea... sub ochii mei... aduceți-l ineoacr... vai! cam ii curge singele, e mort !...
— Nu-ți poți închipui, doamnă, momentele prin care am trecut. Alecu, nenorocitul, primise deodată douh lovituri de moa:te. era mai rău ca un nebun.. Numai în urmă, din delirul Anei, a putut el înțelege bine c-t drept avusese biata feinee la toată dragostea lui... Vezi doarană? Asta îl adusese în culmea desperârii,. Mă crezi că lam aazit blestemind momentul cînd nu s’% putut hotări să meargă la acel bal“... Mare nenorocire! Mi se rupe inima cînd mă gîndesc la cei patru copilași. Pe Lili, tetita cea mai mare, atît de simțitoare, ce-o așteaptă mine, doamne!
— Ce zice doctorul? întreabă Aglaia.
— Doctorul de aici crede că cu cît starea Anei va fi mai acută, cu atît putem avea mai multă sperant4 de vindecare... Am telegrafiat la Iași să vie și un specialist .. Dar oare ce face ea? se întreabă bătrina, mă duc s-o vâd..
Doamna CGalin deschide încet ușa și intră în odaie... În rochiai albă, cu pâra! despletit, ca învelită întro mantie neagră, Ana doarme întinsă jos î- mijlocul odăii, Lampa de noapte abia mui licărește; prin perdele se zăresc cele întâi raze și aceste, răsfrîngîndu-se asupra ei, o împresoară într-o lumiuă nedefimtă.
Bătrina o privește lung, șiroae da lacrimi li curg pe obraz, Ca Înaintea unei icoane ea îngenunche lingă Ana, murmurind o rugăciune... Costache și Agiaia vorbesc cu Mardare, care primbiindu se fără astimpâr pia suă, așteapri doctorul...
— Ha cred, coane Alecuie, zice Marian, că răul va trece CUm A venit,.
— SA trecă, sh treacă îmlată, asta vreau; altfel simt că-mi vot pierde mintea... Să flu eu?., E să fin nenorocirea bietei Ane? Cum n-am înțeles, cum n-am afiat? De ce oare nu s-a găsit nimeno să-mi spue? Dar cine știa... cine și-ar & putut închipui vreodată !.. Cu prețul sănătății, a vieții ei, s-a resemnat sărmana! N-am meritat așa femmes... eu n-am înțeles-o și iată... Mardare isbucnește iar în plîns.
Din odaia Anei se strecoară încet milugica... Cu un deget la gură ea face semn celor ce vorbesc să Luci,
— Mai lacet, șoptește ea, venind spre dinșii. Ana s-a trezit, e mult mai liniștită, zice doamna Cialin privind spre frate-său,
— Mai liniștită? întreabă el. Dacă-i așa, e rău... nu știicoa spus doctorul?
— Li!... Lili... Marietta... so aude strizind din camera de unde deabia oșise doamnu Gulin.
Cu toții aleargă spre UȘă prin care vine acum în sală Ana.
Palidh, cu părul despletit, cu » rochie de dimineață, îmbrăcată peste cea de bal, fără a privi în juru i fără a zice o vorbă, ea trece spre odaia coni lor.
- Uude te daci Nini? o întrebă doamna Galin,
— La copii mătușică ,. la datorie.
— Copiii dorm, Nineto, mai lasă-i puțin, stai mai bins aici de vorbă cu noi...
_— Nu vreau, mă doc lu copii. Ara fost la bal... și acum trebue sh văl copiii..
Ușa de lemn a sălii e deschisă cu zgomot; prin geamurile aburite se vede o umbră.
-— Doctorul! șoptește Mardare, în gi cărui ochi licărește o razi &ubă de speranță...
Ana a auzit zgomotul și a rămas pironită în loc, cu ochii ațintiți la uși... Deabia a zărit doctorul și fața ci se acopere de o păloare cadaverică, la ochi ea are o nespusă expresie de îrică și durere,
— Ai venit să-l vezi? intreabi Ana, E în zidar.. na măi poate trăi, e lovit de moarte... de noarte, țipă îngrozitor Ana, zmulgimlu-;i părul și ulergind spre camera ei, pe al cărui prag cade leșinată.
— Asta-i bine, șoptește doctorul. Două-trei criza asemenea... Acalmia nu-i bună... acut VĂ rog & utați-mi s-a treziin....
— Care ți-i părerea doctore, întreabă doamna Galin, putem spera
— Hm, face acesta... da... se poate. Eu cred că o supărare, o bucurie mare sau vre-o surpriză... ar avea un efect hotărîtor...
Mardare se plimbă cu pași repezi în iangul sălii. Pe fața lai 6 scrisă toacă durerea care-isfâșie sufletul El se oprește de lată în loc, își fixeazi ochii în pămînt, îi ridică... se uită drept în ochii soră-sa, și-i zice:
— Mario, cu vreau să chemâm pe Codreanu...
Ana umblă de atunci îmbrăcată în negru. Încinsă ades cu an lanț, alcărui capăt îl prinde în cingitoarea copiiulai ei cel mic. Așă se primblă pe ulițele Delenilor și prin parcul castelului cînUnd mereu:
O! dacă n-ai nimic a-mi spune
De ce alergi în calea mea?
De ce-mi surizi cînd tu știi bine
Cît farmec porți pe buza ta...
Și cînd cineva o întreabă de ce poartă negru, Ana răspunde neschimbat:
— A murit.
— Lanțul, spune ea, privind spre copil cu acelaș suris trist, mi-a fost datoria...